Povestiri din folclorul maghiar online dating

21-Jun-2017 08:01 by 7 Comments

Povestiri din folclorul maghiar online dating - online dating playbook online dating secrets exposed

Crescute cu precădere în zona Lugojului, acestea sunt rasa Hendel/ Händl/ Hendl – tot un porumbel de tip găină, însă clar distinct de Circa golumb/ Circa golumba (Csirke galamb) care şi el era binecunoscut crescătorilor locali (deci nu puteau fi confundaţi) şi, respectiv, rasa Tilingher/ Tilingăr/ Tillinger – porumbel de talie mare şi încălţat, asemănător Uriaşului Maghiar (Magyar Óriás Galamb) însă totuşi diferit.Investigând tema, am aflat de existenţa unei a treia rase grele locale, de data asta preferată în împrejurimile Aradului, pe care bănăţenii nemţi o numeau „Bedjesch” şi o cunoşteau ca fiind strămoşul aceluiaş Uriaş Maghiar.

Etnicii maghiari din zonă o cunosc drept „Begyes”, termen care în limbajul curent din Ungaria este asociat şi/ sau inclus de regulă în denumirile maghiare ale raselor guşate, însă în Crişana vizează orice rasă de talie (mai) mare, „cu pene pe picioare” şi, eventual, cu moţ.

Situaţia celorlalte rase şi linii de porumbei utilitari autohtoni este şi mai tristă.

Astfel, două dintre ele, peste care am dat în premieră într-un articol publicat online la finele anului 2012, la acel moment erau enumerate deja ca rase dispărute (cristianghinea.wordpress.com/2012/10/17/salvatorul-roller-ului-de-lugoj/).

Spre deosebire însă de porumbeii domnului Holler, utilitarii rămaşi în Banat au avut o soartă mai puţin glorioasă, cel puţin în partea românească a regiunii, unde au fost sistematic neglijaţi. Acolo, la varietăţi ale Porumbelului găină rustic, printre altele, sunt menţionate „Porumbelul găină bănăţean” (răspândit în Timiş-Bihor) ca distinct de „Porumbelul găină maghiar” (Magyar csirke galamb – răspândit în Makó-Békéscsaba). ] şi Bihor sub denumirea de „cirche” (csirke galamb)».

Astfel, deşi modestele mele preocupări columbofile, atâta cât sunt, sunt strict specializate şi focalizate tocmai pe aceste rase autohtone de talie mare, abia anul trecut mi-a ajuns la urechi câte ceva despre ele. Din cele observate, rasa este prezentă şi în scrierile lui Péterfi (1970. De aici însă putem deduce că, în anii ’60-’70, cele două varietăţi apar ca fiind o singură rasă şi varietate, nediferenţiată semnificativ.

Din păcate însă, cu toate că din Banatul istoric, în prezent, ţara noastră deţine „partea leului” şi anume cca. 1/3, iar Ungaria un „insignifiant” 1%, din vechiul Porumbel găină rustic bănăţean la noi nu mai există nici urme (asta, desigur, dacă facem abstracţie de exemplarele importate din Serbia şi/ sau Ungaria).

În ţările vecine însă, încă mai pot fi întâlniţi sub forma a două rase distincte, denumite „Banatski Pilicasti Golub” (Porumbel găină bănăţean) – la sârbi, respectiv „Magyar Csirkegalamb” (Porumbel găină maghiar) – la unguri.

Deşi crescuţi pentru consum în multe din gospodăriile locale, indiferent de etnia proprietarului, nici aici acest tip de porumbei nu era apreciat altfel decât în farfurie, dovadă fiind tocmai inexistenţa lor ca rase standardizate şi, eventual, omologate.

Din ce mi s-a spus ( comentariul 2.), ei erau comercializaţi laolaltă cu alte produse de consum, prin pieţele agro-alimentare, pesemne nefiind consideraţi demni de a fi alăturaţi conspecificilor lor din pieţele de porumbei şi animale mici.

De ce tocmai aici, în regiunea de vest, această tendinţă, e oarecum lesne de intuit.

În ţara porumbeilor „fancy”, ţinuţi pentru frumuseţea şi zborul lor agreabil, Banatul şi zonele adiacente au fost regiunea pragmatică, în care până şi porumbeii trebuiau să aibă o utilitate practică.

Şi la acest autor figurează (tot alături de Porumbelul moţat de Ploieşti), la grupa „Porumbeii cîmpeneşti sau Porumbeii de culoare”.